Aki The Lion 

Aki the Lion este mascota Ultimate 11. Prin crearea acesteia ne-am dorit să avem o mascotă care să aducă un zâmbet pe buzele tuturor copiilor și care să fie în același timp în perfectă concordanță cu spiritul Ultimate 11.

 

Totul a început cu o idee, aceea de a avea o mascotă leu, simbolul clubului nostru. Dar mai bine să îl lăsăm pe cel mai amuzant membru al familiei noastre să se prezinte:

 

“Mă numesc Aki The Lion. La început am fost doar un vis al clubului Ultimate 11. Am prins viață cu ajutorul unui designer american, același cu care clubul a colaborat pentru crearea stemei.

Pentru a deveni ceea ce sunt, Ultimate 11 a ales compania canadiană Maydwell Mascots să fie cea care îmi dă viață și infățișarea actuală. Așadar provin dintr-o familie renumită la nivel mondial, creatorii mei fiind aceeași care au creat mascote pentru diverse companii, printre care Kinder, Huawei, Monopoly, chiar și pentru clubul de fotbal As Monaco.

Le datorez enorm de mult echipei Ultimate 11 care au avut idei clare despre înfățișarea mea și nu m-au lăsat să fiu conceput cu o înfățișare tristă, de aceea au ținut aproape la conceperea mea pe întreg procesul evoluției mele. Așadar acum sunt la nivelul așteptărilor lor.

Asta este ce vă pot spune pe scurt despre mine, dar sunt nerăbdător să ne cunoaștem personal.  Fie că vorbim de meciuri oficiale sau acțiuni caritabile, eu voi fi mereu prezent și dornic să avem parte de momente plăcute împreună.”

Contactoffice@ultimate11.ro
+40 742 079 511
AdresaStr. Valea Aurie, bl.28, ap.52,
Sibiu, Romania 550148

Ultimate Eleven® 2020. All Rights Reserved.